Instinct de killer! Rada, peste Petrescu sau Prodan!

Instinct de killer! Rada, peste Petrescu sau Prodan!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prin victoria de pe „Olimpico”, Rada s-a instalat în fruntea
galeriei de lux a fundașilor români care au marcat în Liga
Campionilor. Olteanul se află pe prima poziție în acest top, cu
două reușite, alături de fostul stelist Dorin Goian.

După golul din partida cu Basel, Ionuț Rada a recidivat în „Cetatea
Eternă”, răsplătind cu vârf și îndesat încrederea primită din
partea antrenorului Sorin Cîrțu. În meciul de la Roma, la 2-0, Rada
s-a înălțat precum un zmeu peste doi adversari și a plasat balonul
impecabil, cu capul, în colțul lung. A fost izbânda ce i-a făcut
loc „feroviarului” pe prima treaptă a podiumului fundașilor români
care au marcat în competiția supremă intercluburi. Mai mult, este
și golgheterul CFR-ului în grupe.

„Era bun
un punct la Roma!”

„Mă bucur că sunt golgheter, dar, din păcate, puteam câștiga sau
măcar să plecăm neînvinși din Italia. Toată echipa a contribuit la
aceste goluri și cred că putem spera cel puțin la primăvara Ligii
Europa”, crede fotbalistul. Rada împarte prima poziție din acest
top cu fostul său coleg din Ghencea, Dorin Goian, care a înscris
tot de două ori. Cei doi sunt urmați de Dan Petrescu, Marius Baciu,
Sorin Ghionea și Daniel Prodan, fiecare având câte o reușită.

„Rada e un jucător determinant pentru mine. Am încredere că
poate crește și mai mult în următoarele meciuri”

Sorin Cîrțu, antrenor CFR

6 fundași
români
au marcat în istoria Champions League: Ionuț
Rada, Dorin Goian, Dan Petrescu, Sorin Ghionea, Marius Baciu și
Daniel Prodan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×